Home » Istorie » Ötzi are cel mai vechi echipament de vânătoare din lume

Ötzi are cel mai vechi echipament de vânătoare din lume

Publicat: 28.12.2019
Mumia a fost descoperită în 1991 în Munţii Alpi.

Descoperită în anul 1991 în Munţii Alpi, mumia unui bărbat de la sfâşitul perioadei neolitice s-a dovedit a fi un izvor de informaţii şi mistere pentru cercetătorii din diferite domenii. Într-un studiu recent, arheologii de la Fundaţia Elveţiană pentru Ştiinţe au stabilit că Ötzi  este posesorul celui mai vechi echipament de vânătoare din lume, notează The History Blog.

Credit foto: South Tyrol Museum of Archeology

Mumia are aproximativ 5.300 de ani şi asupra sa au fost identificate o tolbă, săgeţi, o coardă de arc şi un arc neterminat; acestea dovedindu-se a fi cele mai vechi obiecte de acest fel descoperite până în prezent. Coarda de arc a fost descoperită în tolbă, Ötzi înfăşurând-o în speranţa că o va folosi mai târziu. Această cordă de arc a atras atenţia cercetătorilor nu doar prin vechime, ci şi datorită materialului, experţii argumentând că ar putea să fie realizată din fibre de in sau din fibre de origine animală. Trebuie făcută precizarea că istoricii sunt de părere că fibrele de orgine animală ar fi ineficiente pentru un arc, lipsindu-le capacitate de a rezista tensiunii produse de către folosirea arcului.

Până în prezent, oamenii de ştiinţă au descoperit alte trei corzi de arc din perioada neolitică şi prin compararea corzii de arc descoperită asupra lui Ötzi, cu acestea, cercetătorii au stabilit că prima este realizată din fibre de origine animală, tendoane ale picioarelor aparţinând unui animal neidentificat.

Credit foto: Credit foto: South Tyrol Museum of Archeology

Cercetătorii au stabilit că arcul descoperit asupra lui  Ötzi era aproape gata, măsurând 1,83 metri şi fiind realizat dintr-o tijă cu o grosime de 8-10 centimetri. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că, cel mai probabil, ar mai fi trebuit scurtat şi îngustat înainte de a putea fi folosit în mod corespunzător.

Studiul citat a fost publicat în Journal of Neolithic Archaeology.

Citeşte şi:

Cercetătorii au aflat care a fost ultima masă a lui Otzi, Omul Gheţurilor

Otzi, omul gheţurilor a fost supus unui tratament de înfrumuseţare

Otzi, Omul Gheţurilor, şi-a ascuţit uneltele cu câteva zile înainte de a fi ucis

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice